BAT-O VINA S-O BATĂ!

O! legi nespuse, prin care mintea zburdă

Și face ce vrea

Se va termina! direct

Fără drept de cuvânt

Din partea omului de rînd.

Te crezi deștept, când în sânge ți-e rutina

N-ai ce să faci,

De vină este vina.

De crezi că vei scăpa

Este doar o iluzie

Pentru păcatul tau

Se face o incizie

Care pătrunde-adânc

Pănă la refuz

Adulmecând un gând

Ușor confuz.

Și claritatea dată

În limita uitării

Ajunge să te-aducă

În culmea disperării.

TATA

Oriunde te-ai afla

Căci dacă vezi, chiar indrăznesc

Să-ți spun că dorul care-l am

Mă ține treaz...

Să-ți spun că amintirile cu noi

Învățătura ce mi-ai dat

M-au facut Om....

M-ai învățat să prețuiesc

Dar mai presus ca să iubesc.

Eu te-am iubit neîncetat

Până când noi te-am îngropat

Continui să te iubesc

În acel astru Dumnezeiesc.

Nu vei ieși din viața mea

din inima și mintea mea

Ne vom vedea...ne vom vedea...

SUPUNERE

Totul se intamplă-n mișcare

Apare, dispare și doare

E viața ce este trăită

Ducand-o mai greu, chinuită.

E lumea din jurul ferestrei închise

Sigil ce e pus pe o cheie

Respiră doar gânduri ce-s triste

Legând un bărbat de femeie.

Și domină lucruri ce-s scrise

În cartea celor nespuse.

Capul plecat este vrednic

Iertarea își spune cuvântul

Iar noi ascultăm de un sfetnic

Adus de departe de vântul

Din sufletul tău îndoilenic.

REINCARNARE

Cu înțelepciune, curaj și răbdare

Se stinge și moare.

Din nou în această lume

Apare.

Sub soare

Cu înțelepciune, curaj și răbdare.

De vrei să renaști

Cheamă cuvântul și luna și vântul

Să-ți curme uitarea, tristețea, avântul.

În stele și urme mărunte

Un nume să-i rostești printre buzele sfinte

Să te ajute să naști

Prin ale lor timpuri

Și gânduri ursuze.

DEZAMĂGIRE

Din scrierile tale nu reușesc să deslușesc iubirea

Nu simt nimic, deși inima mea începe să-și accelereze ritmul

Când mă gândesc la tine.

Sunt condamnat la singurătate

M-am resemnat tuturor fiorilor reci

Pe care îi am de fiecare dată când îndrăznesc

Să-ți spun că te iubesc

Imaginându-mi tăcerea ta

Ca o vină, pe care mi-o însușesc

De fiecare dată.

SCLAVI FRICOȘI

Spune-mi tu, crăiaș plăpând

Cum de zaci tu în mormânt?

Cănd toți cei care au crezut în tine

Cred acum în unguri și în țări străine.

Ne privești pe toți cum zacem

În prostie, iar gemând

Ridicând blând, ungurimea

Ce te zgâlțâie-n mormânt

Care te-a tradat

Ce aruncă peste tine

O movilă de pământ.

Doar tu ști, cam de departe

Ce se va-ntâmpla cu noi

Și cu slugile Vienei

Ce ne îneacă în noroi

Îi lăsăm să ne domine

Și să-și bată joc de noi.

Dar așa multă prostie

nonșalanță, ipocrizie

nesimțire, harțuire

Pentru noi, o fericire.

Să ne vadă în scandal

Amărât român,

Banal.

Tu, crai cel luminat

Te-ai întors de la palat

Și-ai murit cu demnitate

Ca să-ți fie bine toate

Mie-mi vine să tot șuier

Când te văd cântănd la fluier

Așteptănd cu demnitate

A ta moarte să mă sape.

Am respect doar pentru morți

Fiindcă cei vii sunt cam tonți

Ne conduc cu interese

De a profita întruna

Cu ale lor triste grimase.

Identitatea națională s-a pierdut

Ai rămas tu...un sunet mut

Din al cărui glas, demult uitat

S-a îndobitocit poporul

Și învățământul Românesc,

Cu tact.

IUBIRE

Asterne-ți obrazul tău pe umărul meu drept

Și închide ochii, lăsându-ți gândul să mă străpungă.

Să te înalți până în Arcturus

Și să te răspandești peste tot.

Ca un virus benefic

Pentru cei care nu au cunoscut

Dragostea Adevarată.

DOR DE TATA

A trecut un an de cand tu ai plecat

În cer, în stele, în vântul spulberat.

Deși, în inima mea, a rămas tristețea

Mi-e greu in lipsa ta, îmi pierd ușor, noblețea.

Pe scaun plâng și-acum

Avându-te intens în mintea mea

Unde te-ai dus, om bun?

În lumea asta sigur nu.

Poate rămâi cu mine

Și mă călăuzești, de-acolo din neant

Tu ești mereu aici

Și simt cum umbra ta adesea vine

Ascund lacrimi, galant

Când vorba...scrisul...gândul...

Este despre tine.

FĂRĂ STĂPÂN

Zici că ești tu cînd erai mic

Îți seamăna leit

Și-n gînd, la față

Este ca tine, un pic tâmpit

În plus e jucăuș și latră.

Nici nu ai cum să înțelegi

Limbajul lui ca de poveste

Tu doar aduci ocară și te enervezi

Cînd el e... așa cum este.

Te urmărește peste tot

Și învață de la tine

 Să fie bun, să prindă tot

Să facă tot ce-i vine.

Într-un final l-ai părăsit

Iar el plînge într-una

La piatra ce s-a prăfuit

Pământul, florile, s-au veștejit

Altora le e totuna.

Și-ai stat cam mult, în cimitir

Și ai uitat că setea

E un lucru necesar

Ce ți-a uscat noblețea.

Și ai plecat fără idei

Plin de inepții

Întâlnind turma de miei

Și ai ales să stai...cu ei

Descoperind alte direcții.

TIMP FĂRĂ RĂMAS BUN

Trec pe lângă tine, plâng

Și nu te văd, te caut

Și-mi spui mereu în gând

Că n-am timp să mă laud.

Ci doar să-ți spun ce simt

Și ceea ce-am în suflet

Că mintea mi-este goală

Cu lacrimile, cuget.

Și mâna de mi-oi strânge

Un fericit altar

Care în suflet curge

Cu patimă și dar.

Dar eu te rog în gând

Să te mai văd odată

Să-ți văd frumoasa față

Privirea minunată...

Cu fața în pământ.

DESPĂRȚIRE

Tu ești ploaia, Tu ești vântul

Tu ești soarele și gândul

Căci te-a înghițit pământul.

Tu ești pură strălucire

Întru veșnică iubire.

Și te-ai dus, acolo sus

Unde soarele-a apus

Și lumina ta s-a dus.

Rămânând doar 3 coroane

Langă al tău mormânt, cu nume

Marga, Cristi și Ionuț...

POLEN

Și albinele dorm câteodată.

Petala umbroasă se scaldă în roșu

Te miri? Cât de uman și deodată

Apare lejer mofturosul.

Scuipă polen pe o frumoasa fată

Inconjoarând un goblen

Si-un hexagon pe-o roată.

E negru, e mare și brațele-i străpung adânc pieptul

Strigând foarte puternic: cine-i acum înțeleptul?

SUCUBUS

Strigătul de departe

I-a albit aripa, cu șoapte.

Tracând spre eternitate

O va purta cu el

Cu multă demnitate.

GÂNDUL

Gândul zboară atât de înalt, încât lovește norii

O rază de soare îl mângăie, și-i spune să se liniștească.

Acesta liniștit, se apropie de ea

povestindu-i din vremuri apuse

Făcând acest nor să se înveselească.

PĂPĂDIA

Și zbori, plutești purtat de vânt

Tu, fulg ce simți acest pământ

Întrebându-te tu oare

Am să ajung. În care zare?

Unde toți te vor călca-n picioare.

Dacă ai putea tu fulg de păpădie să vorbești

Ai fi atent la tot ce spui, și poate

Iți pregătesc somnul împărătesc

Cu apă multă dar mai ales bucate.

CĂUTĂTORUL

Te-am întâlnit doar de curând

Și inima mi s-a oprit când am văzut

Cât de frumoasă ești în gând

Iar eu păream ușor pierdut.

Ești dulce, și vorba ta e caldă

Când o aud, instant eu mă topesc

Și te sărut, cu drag fugind în lumea largă

Să te găsesc, da, să te gasesc...

ANIVERSARE

Cincizeci de ani în slujba culturii române

Păstrătorii tradiției, noi suntem și am fost.

Este o onoare care va rămâne

Deși pentru unii nu are nici un rost.

Și stai de veghe să nu moară vre-unul

Ce e tezaur viu pentru al nostru județ

Marcând o lume, o stare ce păstrează

Memorii, tradiții, în suflet tânăr

Și răzleț.

Oameni răi apar din nou în orizonturi

Încercând să vândă ce este învechit

Dar lupta noastră e să promovăm cultura

Și tot ce merită și este reușit.

Prin tineri, noi mergem mai departe

Și lumea se deschide cu noi tehnologii

Dar ce e important, să arătăm cunoaștere

Spre vechi tradiții, cu noi meserii.

ȘTIU

Știu ce vrei

Știu ce simți

Știu ce crezi

Și știu ce cauți

Până ai să te dezminți

Știu ce minți

Precum eu știu și ce te lauzi.

CERN

Lumină în ochii tăi, ce te străpunge

Roșeața învăluie tot spectrul vizual

Crezi că îți ajunge

Să vezi, să crezi și să asculți cum plînge

Penetrîndu-te murdar

În foaia de hîrtie ce picură

Al nostru cald și curat,

Sânge.

E albastru intermitent, dispare

Întinzănd mâna, simți energia

În stomac se campează și renaște

Dezvăluind copilăria.

Da! Tu cercule cu mii de electroni

Grăbește fuziunea și dă-mi neuroni

Căci viața e una, și din ecou

Să renasc, să fiu viu, vreau din nou.

FOTOGRAFIA

O sticlă care-mi tăia mâna și stomacul,

Atât de real în momentul în care te priveam

Într-o fotografie din care încercai să ieși

Zbătându-te ca un fluture.

Nu am reușit să citesc data.

MEDIA

Jucării stricate, într-o lume vagă

În care totul se conturează prin figuri

Transpiri, luând energia altora din stradă

Cu greve și reclame la blănuri de lemur.

MÂNTUITORUL

de Paște stau și mă gândesc

Cînd lenevesc sau mă grăbesc

Sperând să nu mă prăpădesc.

Că te-au sacrificat ca pe un miel

În palmă piroane ți-au împins

Picioarele ți le-au legat

Și mâinile ți le-au întins.

Pe tatăl tău nu l-am vazut

Deși cu totii am crezut

În existența lui

ca într-un limbaj mut.

Chiar și leproșii, canceroșii

Care la tine s-au rugat

Au suferit murind, curat

Dar mai ales

Cu corpul, gândul zdruncinat

Cu mintea,

și cu sufletul împăcat.

TIMPUL

Joaca ta nu am să o înțeleg niciodată

Prin cioburi sclipitoare te plimbai

Să ști că nu sunt o dădacă

Ce mănâncă, mucegai.

Ai dilatat timpul, și trupul ce răsare

Scuză-mă că strig în vântul

Ce leagă tot în zare.

Poate fi un animal frumos, sau monstru

Sau poate nimic

Fiindca e al nostru

Pierdut în fum și scuturat

În numele vostru.

Și te plimbai neliniștit printre galaxii

Doar gândul e cel ce te doboară

ce spune unul, altul, pe ziduri străvezii

Sunt lucruri de odinioară

Rămase lângă un pahar

De apă chioară.

PHOENIX

Un cerc tăiat de linie, La patruzeci și cinci de grade

Pe un metal subțire, acesta va apărea

Și de atunci te rogi, și lumea ți-e deschisă

De patru inorogi, ce-ți dau calea promisă.

Dar totul e un fals, într-o ceață, care

Acoperă pământul, fără disperare.

Trompete vor suna

În vest, lume îndepărtată

Iar din acel moment

Chinezii vor ceda, Aruncănd cu pietre

spre doamna dezbracată

Acoperindu-i trupul cu carne congelată.

Iar din capul lui, o cobră va ieși

Dialogând discret, cu doamna regină

Răzbunare cruntă în sâsâit viclean

Și aceasta moare, beată și senină.

Nici cardinalul papei nu fuge îndeajuns

Ca să se-arunce-n fața celui ce-a apus.

Spunând lumii întregi, că pacea e divină

Dar de fapt confundă, religia cu tină.

PENTRU TINE, IUBITO

Când te sărut, simt cum mă pierd

Plutesc și inima puternic bate

Încet, cu drag eu te dezmierd

Și încet mă faci să uit de toate.

Când mă atingi, rămân fără suflare

Și trupul meu, plăpând și învechit de vreme

Tremură, dorindu-te cu ardoare

Topindu-se încet și geme.

Cînd te privesc, mă orbește strălucirea

Și fericirea, zâmbetul tău, cuvântul

Da, te iubesc, îți spun când simt privirea

Să fiu o viață lângă tine, să-mi pregătești mormântul.

OGLINDA

Printre oglinzi, alegi lumina verde

Și te apropii, spre camera de zi

O vezi plângand și trist aștepți să ierte

Și să apară, atunci când va veni.

POȚI IUBI

Poți să iubești natura

Poți iubi persoana de lângă tine

Și mai poți iubi arta, muzica

Și marea o poți iubi

muntele îl poți iubi

Doamne cât de multe putem iubi.

MASCA

Un gând, o vrajă, un corp de semilună

Trântit lăngă dulap, transpirau pereții

În șiruite ramuri, vatra lui străbună

Copilul înfometat, aduna pesmeții.

Și șobolanii strigă, departe de castel

Omul cu multe fețe, se odihnea nițel

Adunându-și chipul, pierdut în măști albastre

Alunecând ușor, spre minunate astre.

Credea că era soare, dar ochii din lumină

Căutau stupoare, în stălucirea lor deplină

Totul era generic, amestecând culoarea

Ce-i luminează fața și colorează marea.

NEMURITORUL

De multe ori, tu uiți că din natură

S-au creat ferestre către infinit.

În jurul tău e plin de ură

Încerci să fi mai bun, dar nu esti odihnit.

Și multe întrebări în capul tău se-adună

Răspunsuri vin, dar vag, necăutând

Un adevăr, în a lor minciună

Sau interesul minunatului pământ.

Din toamnă, virusul răpune

Cel păcătos și fără de credință

Doar un vaccin te va salva

Și toată viața-l vei avea

Pe conștiință.

Sunt robul tău și sabia e albă

Fără pic de sânge pe lama ruginită

Pocalul câutat e înconjurat de salbă

În peștera comorii, lângă stalagnită.

Ai învățat să râzi, să scrii și să vorbești

Al lumii mers să-l povestești

Să strigi, deși nimeni nu ascultă

Fiind prea ocupați de propria revoltă

Umplându-și creierul cu informație prea multă.

Când de sub picioare va aluneca

Adânc în miezul roșu se va îneca

Și apele vor acoperi

Femei, bărbați...dar mai ales copii.

Nu te speria, că lumea doar se-ntoarce

La orizontală, cu ape, munți, clădiri

Nu mai contează, scapă cine poate

Deși, mai bine de jumate, cu toții vom muri.

L-ai botezat nibiru, limba sa-i străină

Dar vei fi surprins, când va fi lumină

Arcturus va vorbi și pacea va descinde

Fără tehnologie și fără de morminte.

AER

Aerul...aerul pe care-l respirăm

L-ai umplut de viermi

Care ne duc rezonanța la maxim

Te faci că nu ști nimic

Dar totul în jurul tău

E fără masca de gaze.

Suntem noi, mici puradei

Care-ți mănâncă din salată

În grădina ta.

STARE

Gândurile tale sunt ca un pahar de vin roșu

Respirația ta e ca valul mării

Îmbrățișarea noastră e ca crema ce unge trupul

Privirea lui e blana unui câine

Simțită pe buricul degetelor.

Penița mea zgârâie hârtia

Lăsând linii puțin nervoase ce se întrepătrund

Și al tău chip tresare vizualizând povestea

Din al căror urme, se conturează vestea.

O PICTURĂ

O dragă, de cînd ne-am despărțit

Și carul lui Grigorescu s-a oprit

Stelele pe cer, s-au desaturat

Din galben s-au transformat

Spre gri turcoaz, amestecînd un ton

Și ascultând fanfara de trombon.

PRIMUL GRAAL

Căci tu ești o zână cu coarne de argint

Luminezi tăcerea și suflul tău îngheață

Așteptând o floare, pe al tău mormânt

Mintea noastră flutură, în haine de paiață.

Ai distrus cultura, scrisul și cuvântul

Te aștepți ca lumea să strige din noroi

Râzi când te aplaud și-ți etalez gandul

Suntem doar doi oameni, săraci, mici și goi.

Vrei să fiu sarcastic, blând sau unitar

Jocurile tale, pier! în ritm barbar

Sau poate că timpul, așează un nou val

Într-o carapace, de nume secular.

Și dilema noastră, pururi descălțată

Protejată, strigă și îți dă semnalul

Unei lumi în care, limba amestecată

Apăsând butonul, dezlanțuie calvarul.

Foamea ce topește melcii rătăciți

Dincolo, la sate, Cristoși răstigniți

La oraș e zarvă și fulgerele strigă

Pentru ce am totul? Asta mă intrigă!

Fără noi ești nimeni, doar un melc pierdut

Ale cărui aripi, au căzut demult

Cochilia ta, crăpată și uscată

Ai cedat-o frunzei, ce-i puțin plouată.

Vrei să reduci cuvântul, dreptul la exprimare

Să tai televiziunea și comunicarea

Să pui un lunetist ce cere îndurare

Al cărui glonț prin aer, cere din nou iertare

Spunea Nostradamus în scrierile sale

Că de la islamici, războiul va veni

Doar un pretext poetic, pentru decimare

Deși tu taci de frică, dar o vei simți.

Liniștea păstrată în culmea disperării

Amăgitor catren, pe rege-l deranjează

Dar transparența dată în liniștea uitării

Doar trei cuvinte șterse în ale lor memorii

Se scriu pe o hârtie și o creionează.

COPACUL

Desenează-mi un cer și stele

Fă-mi gura să tremure, palmele să transpire

Lasă-mă să mă topesc în soare deși, de mult murisem

Și am devenit un copac ale cărui frunze cad în fiecare toamnă

Colorând pădurea în pasteluri care te lasă fără suflare.

Ascultă foșnetul și întelege cuvantul acestuia

Ei sunt bunicii nostri, seva națiunii umane.

INFIDELITATE

În ochii tăi vedeam doar luna

Și străluceau, plângând

Te chinuiai să prinzi minciuna

Din al meu gând sau din al tău cuvânt.

Și nicidecum nu concepeai minunea

Cu sufletul sau vocea bâlbâind

Din glasul celei ce mi-era totuna

Doar căutând...doar căutând.

PLICTIS

E seară draga mea și pâinea este tare

Ști căt de mult eu te iubesc

Dar uite-mă, abia stau în picioare

Și simt că iar înebunesc.

Te ung pe spate, așa cum mi-ai cerut

Și pielea face valuri, strălucind în soare

Îmi spui, șoptind să o luăm de la început

Dar eu privesc, spre păsări călătoare.

APEL CĂTRE UMANITATE

Strigă-mă, caută-mă în ceea ce crezi

Aleargă-mă și prinde-mi iubirea pe care nu o vezi

Eu sunt aici, te cuprind și te strîng cu putere

Toată lumea asta, sacrificiul meu îl cere.

Aleargă-mă prin tufișuri lipsite de rouă

Azinoapte-ai strivit milioane de ouă.

Strigă-mă de pe stânca golașă

În umbre te trag, de strâmba cocoașă.

Cântă-mi tristețea și lasă trupul să zăbovească

Apele mi-au luat tot, chiar și bolta mea cerească.

E gol sufletul meu și mintea stafidită

Stau și plîng vazându-mi viața ca o stalactită.

Oboseala-i grea și sufletul amar

Noaptea mă trezesc, într-un ritm bizar

Simt cum tăcerea și durerea mă alungă

Spre colțuri de granit, începe să mă străpungă.

Și crezi că lumea-i lată și soarele blajin

În tine te ascunzi și fugi, ca un străin

Ești un suflet blând și ale tale gânduri

Strivite, măcinate și duse în străfunduri

Te privesc plângând și-mi vine să urlu

Mă uit la tine lung cu tărie de fier

Te văd neputincios, calm și mai ales sumbru

Stând întins în pat, drept ca un cuier.

Desenez iubire, zgomot, fulgi

Și mă gândesc la tine, atunci când vei veni

Și sper de data asta, să nu mă mai alungi

Iertarea ți-o voi da cu zambete, o ști.

E haos și grijile fug departe,

Ne-au cucerit, îmi spuse ea plângând

Pe umărul zgâriat de lupte

Noi urmăm, dar frica ne dezminte

Salvat de propriul său pământ.

Plec în întunericul ce ține vraja

Ridic o pânză de păianjen spre ridicol

Alung grija soldatului ce stă de strajă

Și adun gânduri în lumina slabă

Ce adâncește acel prezent pericol.

CREIONAT

În ochii ei, se ascundeau umbre

Și interiorul sufletului se exteriorizează

Merg, strig și adun tot ce e sub tundre

Când mâna lui iar creionează

Un gând, un suflet sau niște penumbre.

Amestecat ușor spre margini

Ca niște valuri, urme de beteală

Se răsfirau, curgând pe ramuri

În a ta stea ce strălucea suavă.

Sunt tare obosit, penița se îndoiaie

Cred că lumea-i surdă

Cu sufletul deschis

În poartă el stătea, avea doar două straie

Crezând că lumea asta, este doar un vis.

E seară și gândurile-mi fug departe

În șoapte-ți spun, prințesa mea

Că spada, scutul și unele unelte

Toate le pun în slujba ta.

Crezând că lumea se dărâmă,

Când mergi prin noroi desculț

Al tău dumicat, fărâmă

Ce o ceri, la oameni muți.

RELAXARE

E ceață și timpul parcă s-a oprit

Plouă mărunt și oasele mele miroseau a frunze

O carte o citeam tihnit

Pe malul unei mări, plină de meduze

ACTOR PIERDUT

Râd, jucând cuvântul tău

Pe scenă reapar

Cu frânghii groase împrejur

Din pat, din nou tresar.

Te îngrămădești în lenjerii

Și duci a ta speranță

Spre oameni veseli și pustii

Sau plini de aroganță.

Căci lumea mea e râsul tău

Aplauze fac jocul

în colțul marginal eu stau

Privind cum tu faci focul.

Lumina unui reflector

Pe umărul cel tare

Cădea și lumina ușor

Fructele ei din poale.

Și strigi și vezi a lui strigare

Ca surdul om ce înghițea

Un teatru plin de aderare

Omul pustiu, din nou venea.

LUPTĂTORUL ORB

Mă pregătesc, umplându-mă de lacrimi

De tristețe sau de fericire

Și totul e trecut, ca zeii sacrii

Găsind mereu, o mare de iubire.

Te caut într-o umbră de satiră

Și te găsesc zambind mereu

Ești echipată în mirosuri de zambilă

Îți simt doar chipul, în perimetrul meu.

Tu, zeiță cu trupul de mătase

Îți pregătești cu al tău mic sân

Copilul care crește între oase

Pe câmp de bătălie, el va fi stăpân.

Când râzi, pământul se deschide

Copacii, frunze verzi vor arunca

Foșnetul lor, stârnesc mulțime de surprize

La râu secat și margine de mahala.

Și duci mereu a ta uitare

Ca un cărbune, ars nițel

Spre un final, spre o crezare

Sau spre un sunet de vițel.

LSD

Strigătul tău mă înconjoară

Și pletele-ți miros a stele

În văzul meu e iarăși seară

Apar, galante, niște iele.

Mă întind pe câmp, cred eu, lucid

Deschid larg ochii și mă mir

Cum de un timbru cu acid

Îmi da miraje ore-n șir.

Văzând portretul tău cel șters

Părul cel lung se răsfira

Acoperind mai rar, din mers

O lume ce se deschidea

Continuu pe același sens.

Pe urmele de tină tare

Gropile prindeau contur

Urși și alte animale

Răgeau mereu de rău augur.

Mă duce glas pierdut în care

Lumină slabă în abajur

Atinse a ta piele moale

Privind cum lumea ta tresare

Într-o nuanță sură tare

Cuprinsă de un clarobscur.

Hașura de pe foaie

Vibrează, dansând

Formând blănuri de oaie

Comete fumegând

Și lucruri pierdute de mult la tine în odaie

Și regăsite-n gând.

DESENATORUL

Când creionezi un conținut

Mintea levitează

Spre lucruri simple, pas mărunt

În stări, mereu crează.

Ceea ce faci tu astăzi

Mulți spun că este artă

Pe când în mintea ta

Viața e deșartă.

El desenează linii

Și umbre fără margini

Cresc din nou arinii

din ziduri în paragini.

Surprins, pe foaie udă

Gravura se îndoaie

Scoasă recent din baie

Sub o presiune crudă.

Dar vârful ascuțit al dălții de gravură

Te lasă învăluit

În urme de bavură.

Și-ți dă din nou speranță

Pe foaie conturând

Multă decadență

În sacru legământ.

SPIRITUL ȘCHIOP

Un spirit călător, plângea

Din apele ce curg spre cer

Mi-e tare dor, iubirea mea

Să umblu, să alerg...

Doar un baston ce mă ajută

Drumul cel greu, să îl ating

În casă ea rămâne mută

Și lumea e ceea ce-am stins.

Iar vrei să fugi, dar nu ai când

Figura ta rămâne vagă

Lumină, rază din mormânt

Sleit de tot, într-o silabă

Amestecată în cuvânt.

Și chinuit el rătăcea

În nopțile amare, crude

Viața, o amintire rea

Parcă extrasă din meduze.

Îmbătrânirea este grea

Dar sufletul e mană

Simți că e toată doar a ta

Calm, te întinzi în vană.

MISTIC

Lucruri ce zbor,

Mese în tăcere

Un fluture mov

Scutură mere.

DESPRE AUTOR

Ion Baic s-a născut la Alba Iulia în data de 7 ianuarie 1979. Absolvent al Liceului de Arte Plastice din aceeiași localitate, urmează cursurile Universității de Arte „Ion Andreescu” din Cluj Napoca, obținându-și licența în Grafică, ulterior urmând un masterat în Management Cultural - Administrarea resurselor de patrimoniu la Universitatea din București. Această carte de poezii scrisă și machetată în forma actuală de către autor, ilustrată pe alocuri, a prins viață în cadrul Festivalului Cultural „Augustin Bena”, festival organizat de Centrul de Cultură cu același nume din subordinea Consiliului Județean Alba, instituție în care a lucrat o bună perioadă de timp tatăl artisului, carte căruia îi este dedicată, post mortem. În cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Ionuț Baic, cum îi spun prietenii, profesează ca și grafician, lucrând împreună cu managerul instituției, naistul Alexandru Pal, fost discipol al maestrului Gheorghe Zamfir, pentru buna realizare grafică a materialelor de eveniment și promoționale ale instituției.