M-am născut din moarte
Între Lumi
La granița dintre moarte și viață, conștiința mea plutea liberă, într-un tărâm tăcut, dincolo de lume. Eram mort pentru pământ, dar strălucitor de viu în acea existență nematerială. Nu aveam trup, nici nume - doar o esență pură, ca o scânteie rătăcitoare printr-un ocean de liniște și stele.
La început, nu exista timp sau grijă, doar pacea profundă a existenței eterne. În acea liniște, mi-am întors privirea spre viața pe care o lăsasem în urmă. Scene din existența tocmai încheiată licăreau în jurul meu, ca filele unui jurnal răsfoit cu tandrețe. Mi-am revăzut bucuriile și greșelile, iubiri împlinite și regrete tăcute. În acele clipe de revelație, am înțeles cu sufletul de ce fiecare experiență fusese necesară.
Încet, am simțit o chemare tăcută din depărtare - șoapta unui nou început. Drumul meu nu se încheiase; sufletul meu dorea să mai învețe, să mai iubească, să trăiască din nou. În nemărginirea aceea luminoasă, s-a născut hotărârea: voi porni iar către lume, într-o nouă poveste a existenței.
Țesându-mi Destinul
Mi-am ales cu grijă locul și timpul în care aveam să renasc. Am hotărât chiar și familia în al cărei sân aveam să vin pe lume. Știam că părinții pe care îi voi avea nu îmi vor fi străini sufletului - legături invizibile ne uneau deja dincolo de timp. Am presărat apoi în destin întâlniri esențiale cu suflete dragi mie. Prieteni vechi aveau să reapară sub chipuri noi, pentru a ne învăța din nou unii pe alții iubirea și iertarea.
Mi-am asumat și obstacolele viitoare. Știam că voi avea parte de pierderi care să-mi sfâșie ego-ul, de singurătăți ce îmi vor căli spiritul și de victorii ce îmi vor lumina credința. Fiecare detaliu a fost așezat cu un scop, ca un fir de aur în urzeala complexă a vieții ce urma.
Înainte de a păși din nou în viață, știam că va trebui să uit tot ce plănuisem. Așa trebuia să fie: în momentul nașterii, vălul uitării avea să-mi acopere conștiința, pentru ca viața să poată fi trăită sincer, clipă de clipă. Am acceptat această condiție, oricât de greu era să las în urmă toată cunoașterea. Totuși, mi-am strecurat pe ascuns câteva semne pe drumul ce urma - indicii tainice de care să mă lovesc în momente-cheie, pentru ca o parte din mine să-și amintească direcția aleasă.
Șoapte de Dincolo
La ceasul nașterii, odată cu primul meu plâns, tot ceea ce știusem s-a cufundat în uitare. Eram din nou un prunc fragil, fără vreo amintire despre cerul din care venisem. Am crescut apoi asemenea oricărui copil, necunoscând nimic despre planul ascuns al destinului meu. Însă, pe măsură ce anii treceau, semnele strecurate odinioară de sufletul meu au început să iasă la iveală - una câte una, în clipe neașteptate.
Când am întâlnit pentru întâia oară pe cea care avea să îmi devină prietenă de suflet, m-a traversat un fior de recunoaștere inexplicabil. Privirea ei îmi era straniu de familiară, de parcă ne știam de undeva, dincolo de această viață. În aceeași secundă, m-a străfulgerat un déjà vu tulburător: aceeași întâlnire părea să se mai fi petrecut cândva, într-un timp demult uitat. Inima îmi bătea cu putere în timp ce mă întrebam de unde o cunoșteam, când logic știam că nu ne mai văzuserăm niciodată. Nu a fost singura dată - de-a lungul anilor, am retrăit de mai multe ori acel fior al timpului repetat, ca o confirmare tăcută că pașii mei urmează o cale aleasă demult.
Într-o noapte târzie, conduceam pe un drum întunecat, când de nicăieri m-a cuprins dintr-odată o intuiție puternică. Simțeam clar că trebuie să încetinesc, deși nu vedeam niciun pericol înainte. Am apăsat frâna brusc, fără să știu exact de ce. În aceeași secundă, un om a țâșnit în mijlocul străzii și a trecut fulgerător prin fața mașinii mele - fără acea ezitare salvatoare, impactul ar fi fost inevitabil. Am rămas pe loc cu inima bătând nebunește, uimit de acel glas interior care tocmai îmi salvase viața. Și nu a fost singurul astfel de episod - de-a lungul anilor, presentimente misterioase mi-au schimbat de mai multe ori drumul în ultimul moment, ca și cum o mână nevăzută mă îndruma din umbră.
La început le-am considerat simple coincidențe sau jocuri ale minții, dar undeva, în adâncul ființei, simțeam că e vorba de ceva mai mult. Cu fiecare asemenea trăire, o întrebare prindea rădăcini în sufletul meu: de ce simt aceste ecouri din altă lume și cine sunt eu cu adevărat? Misterul lor mă tulbura și mă fascina deopotrivă.
Trezirea din Uitare
Nu știu exact când s-a întâmplat, dar într-o zi oarecare, parcă într-o clipă de grație, ceva din interiorul meu s-a trezit. Vălul uitării a început să se ridice, iar eu am început să-mi amintesc cine sunt cu adevărat. Intuițiile și déjà vu-urile care altădată mă nedumereau au început să capete sens. Piese disparate se uneau într-un puzzle magnific, iar eu întrezăream uimit întregul tablou în mintea mea.
Mi-am recunoscut originea adevărată. Eram un suflet venit din acel tărâm al luminii de dinainte de viață, un călător etern care își alesese cu grijă această existență pământească. Toate întâmplările vieții mele au căpătat un sens profund. Nimic nu fusese la voia întâmplării, ci parte din povestea pe care însumi o scrisesem înainte de a mă naște. Am înțeles că moartea nu este un sfârșit definitiv, ci o reîntoarcere acasă, în acea stare pură de existență. Frica de moarte s-a risipit, lăsând loc unei păci adânci - știam că sunt un suflet nemuritor, aflat într-o călătorie veșnică.
Tot atunci am înțeles că acea mână nevăzută care mă ocrotise de atâtea ori nu era altceva decât o parte din mine însumi. Sinele meu din lumea de dincolo nu dispăruse la naștere, ci rămăsese mereu alături de mine, șoptindu-mi la răscruci și veghindu-mi pașii. Acea voce interioară, acea intuiție providențială, era glasul sufletului meu etern, cel care îmi ghidează destinul din umbră.
Am înțeles, de asemenea, că viața aceasta este doar una dintre multele mele existențe. Nu era prima și nu va fi nici ultima călătorie prin această lume. După moarte, sufletul meu se va întoarce iar în spațiul sacru dintre lumi, își va alege o nouă poveste și va coborî din nou pe Pământ. Va continua astfel ciclul, până când voi fi învățat toate lecțiile necesare și întreaga mea ființă va străluci în lumina deplină a adevărului.
Poate că și tu ai trăit momente de déjà vu sau ai avut intuiții care păreau să vină de nicăieri. Dacă da, nu le ignora - s-ar putea să fie șoaptele propriului tău suflet etern, amintindu-ți drumul pe care ți l-ai ales înainte de a veni pe lume. Te invit să privești înăuntrul tău și să asculți, cu sinceritate, vocea liniștită din adâncul ființei tale. În acea liniște, întreabă-te: cine am fost eu înainte de a mă naște? Răspunsul, oricât de firav, îți poate aduce o lumină nouă și o deschidere spirituală profundă.